Pornind de la ideea lui Catalin am sa incerc sa va exemplific in randurile ce urmeaza de ce cred ca un eventual referendum in Spania in ceea ce priveste iesirea din UE s-ar putea sa aiba un rezultat similar cu cel al votului privind Brexit.

Spania, asemeni altor state de marginesc marea Mediterrana are potential major economic in doua domenii de interes general: agricultura si turismul; si orice tentativa de subminare a unuia din cele doua domenii economice nu face decat sa destabilizeze tara si s-o polarizeze.

Nu cred ca in momentul de fata mai e cineva strain de faptul ca Spania a fost printre cele mai afectate tari din intreaga UE de criza economica, chiar daca prin prisma datoriei publice exista tari ce stau mult mai rau in UE. Numai ca in Spania impactul decisiv in ceea ce priveste criza l-a avut volumul mare de locuri de munca ce s-au pierdut si de afaceri mici ce s-au inchis pentru ca orice efect negativ asupra clasei de mijloc poate sa provoace o spirala de recesiune.

Dar sa lasam analizele deoparte si sa va spun cele doua cazuri concrete ce i-ar putea motiva pe multi sa voteze impotriva UE in Spania:

1. Anul 2010 a fost cel mai rau an pentru turismul spaniol si daca majoritatea hotelurilor au rezistat pe piata (din moment ce un hotel cu o ocupatie de minim 35% e gestionabil, nu si profitabil) restaurantele si majoritatea servicilor adiacente cazarii au avut de suferit masiv si cam 50% dintre ele au pus lacatul. In acelasi timp o serie de hoteluri s-au adaptat noilor vremuri si au ales sa faca contracte cu firme de catering pentru a oferi „all inclusive” si facand lucrul asta au subminat si mai tare piata restaurantelor. Intre 2008 si 2010 Spania a devenit brusc dintr-o atractie turistica ieftina preferata de europeni o atractie turistica mult prea scumpa pentru bugetul de criza al europenilor.

Prin 2011 lucrurile incep sa se redreseze si pentru prima data dupa 3 ani exista speranta ca sectorul turistic sa-si revina si isi revine la fel de timid si in 2012. In 2013 are loc o crestere subita a preferintei rusilor pentru Spania si in zone precum Insulele Baleare cresterea volumului de turisti rusi e si de 70% in 2013 fata de ce era in 2012. Imediat piata se adapteaza si apar reclame in rusa, apare post de radio in rusa si desigur servicii de orice fel in rusa nu doar pentru a usura experienta vizitatorilor ci si pentru a conferi incredere acestora cu privire la noua lor destinatie de vacanta.

In 2014 trendul se mentine si turismul spaniol inregistreaza rezultate exceptionale impulsionat deopotriva si de o recuperare a economiei tarilor europene, dar si de nivelul de siguranta pe care-l confera Spania comparativ cu tarile din nordul Africii sau Turcia. Apoi incepe razboiul din Ucraina si o serie de politicieni iresponsabili din fruntea UE decid sa impuna sanctiuni economice Rusiei, sanctiuni ce arunca economia Rusiei intr-o spirala descendenta si care au ca efect imediat imposibilitatea rusilor de a-si mai permite o vacanta in tari precum Spania datorita deprecierii rublei, depreciere ce face ca noile costuri de transport si cazare sa fie pentru ei si de 7 ori mai mari decat cu cateva luni inainte.

Si uite asa, oameni care investisera in marketing pentru o piata turistica ce avea mare potential de crestere si timp de 3 ani raportase cresteri exponentiale sunt nevoiti sa arunce la gunoi investitia facuta. In acelasi timp mici afaceri care au incercat sa se adapteze exclusiv noii piete se inchid si inchiderea lor reprezinta nu doar pierderi financiare ci si pierderi de locuri de munca.

Agricultura spaniola a fost probabil singurul sector economic ce n-a resimtit cu agresivitate efectele crizei pentru ca atat productia cat si exporturile s-au mentinut cat de cat stabile in anii ce au urmat crizei.

2. In 2015 aceeasi politicieni iresponsabili de la varful UE au considerat ca sanctiunile economice impuse anterior nu au fost de ajuns si astfel au crezut ca-i oportun sa impuna si o serie de restrictii privind importurile, restrictii ce au avut ca efect imediat o atitudine similara din partea lui Putin ce a interzis fara sa ezite importurile din UE. Ori lucrul asta a avut un impact negativ major asupra agriculturii spaniole din moment ce pentru agricultorii spanioli Rusia era o piata de desfacere importanta.

In ciuda faptului ca delegatii ale agricultorilor spanioli s-au dus in Parlamentul European sa-si prezinte punctul de vedere privind astfel de decizii ce au un impact major asupra agriculturii spaniole si au primit asigurari ca UE va face tot posibilul sa le asigure noi piete de desfacere totul s-a rezumat la o promisiune neonorata ce a dus asa cum era de asteptat la scaderea preturilor pe piata interna pentru ca producatorii sa poata sa „se scape” de surplusul de productie in piata interna fara a avea speranta sau certitudinea ca or sa mai poata face profit sau investitii prea curand.

Blueberry and strawberry shortcake decorated with mint

Ambele exemple de mai sus prezinta felul in care UE a lovit fara scrupule in principalele sectoare ale economiei unui stat membru si a afectat ireversibil o economie ce incearca din rasputeri sa se refaca dupa o severa criza financiara.

Cele doua exemple mai denota si felul in care la nivel de UE se iau decizii in stil pompieristic fara vreun fel de studii de impact si fara sa se aplece urechea la avertismentele venite din partea sectoarelor si tarilor afectate. De fapt astea doua decizii precum si multe altele de altfel nu fac decat sa confirme faptul ca la nivel de UE orice decizie e buna si se aplica doar daca nu afecteaza negativ pe vreuna din cele 6 tari fondatoare. In rest in ceea ce le priveste pe cele 22 ramase (inca sunt 28) se aplica o metoda patentata de oamenii incompetenti care intai taie si pe urma masoara.

Si nu incerc sa spun ca Rusia nu merita sanctionata in vreun fel, ci ca atunci cand incerci sa ataci un posibil adversar nu incepi prin a-i trage coechipierului presul de sub picioare pentru ca nu-i deloc fair-play, iar lumea afectata atat direct cat si indirect de o astfel de decizie e suficient de receptiva si matura politic incat sa discearna faptul ca raul vine intai din interior si mai apoi din exterior.

Fiecare tara are astfel de exemple si sunt sigur ca si in Romania or sa se gaseasca suficiente situatii similare.